Merg,condusă de instinct,pe un drum pe care nu am mai fost niciodată...Mă îndrept spre necunoscut...la un moment dat mă opresc pe un pod şi privesc spre apă.E la fel de tulburată ca şi mine,eu..care acum sunt mai instabilă *din punct de vedere emoţional* ca niciodată.Îmi aprind ultima ţigară şi încerc să mă calmez.Trag un fum şi respir uşor,lasănd sunetul valurilor să îmi gâdile auzul şi vântul să îmi mângâie buclele.Intr-o secundă,mintea mea începe să redea acele imagini mişcătoare care nu mă lăsau să dorm noaptea,cunoscute generic sub denumirea de "coşmare",însoţite de cuvintele tăioase care m-au torturat zile întregi... De ce îmi fac asta? Mă atac singură...
Dintr-o dată,acel mic sertar care conţinea toate amintirile legate de TINE se deschise,lasându-le să iasă şi să îmi inunde corpul şi mintea cu sentimente de dor şi cu regrete...Prinsă în acel holocaust emoţional nici nu am realizat faptul că vremea s-a răcit...Arunc ţigara pe jos,o sting şi îmi continui drumul.Trec podul,trecere care face diferenţa între ce ştiam şi ce ştiu,acum o să văd lumea dintr-o altă perspectivă.Acum ştiu că ceea ce credeam eu că reprezintă realitatea e total diferit de cum e ea defapt.Acum ştiu asta şi sunt pregătită pentru tot ce are ea de oferit. Loveşte-mă cu tot ce ai,pune-mă la pământ...ca să priveşti cum mă ridic...ca să o luăm de la capăt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
I just want you to know I can see through your mask.